Finanţe corporatiste


Unele dintre deciziile importante pe care le luaţi în cadrul companiei dumneavoastră sunt decizii de investiţii şi/sau decizii de finanţare. Viitorul companiei dumneavoastră va depinde de aceste decizii,  de felul cum vă gestionaţi banii.

Lanxoria vă ajută: să identificaţi noi oportunităţi (de creştere), să determinaţi unde să investiţi, când să investiţi şi cum să vă finanţaţi aceste investiţii. Vom afla care este perioada de recuperare a investiţiei şi vom analiza dacă investiţia este profitabilă.


Întrebări pe care şi le pun sau ar trebui să şi le pună antreprenorii, managementul companiei, pe tema financiară, sunt următoarele:

Ce facem, ne împrumutăm de la bancă sau finanţăm cu capitaluri proprii?

Facem majorare de capital? Emitem obligaţiuni?

Care sunt efectele îndatorării companiei?

Vrem să reducem costurile în cadrul companiei, dar fără să ne „distrugem afacerea“.

Suntem o companie cu profituri sub medie, medii, peste medie?

Vrem să creştem valoarea acţiunilor la bursă, ce trebuie să facem?

Cum reducem riscul financiar?

Cât este cashflow-ul („oxigenul, sângele corporaţiei“)? 
 

Noi vă putem ajuta să raspundeţi la aceste întrebări şi să luaţi deciziile cele mai bune care să contribuie la creşterea profitabilităţii firmei.
  

Oferim expertiză:

Analiza de performanţă a companiei

Diagnostic financiar
 
Analiza performanţei şi evaluarea unui proiect de investiţii

Randamentul investiţiei

Managementul capitalului

Sursa capitalului

Riscul financiar

Rentabilitate economică vs rentabilitate financiară

Strategia de creştere a companiei

Strategia de ieşire dintr-o investiţie

Politica dividendelor

Când şi de ce să te listezi la bursă

Capitalul de lucru (fond de rulment)

Creşterea valorii acţiunilor                                                                                                                                                                        

Pentru detalii sună-ne la: 0743/825245